FBO Chirnogea Ionel ID: 400-000-552-786 - 0729.499.700
Cum prevenim îmbătrânirea pielii
Îmbătrânirea pielii o problemă ? Odată cu vârsta vine și înțelepciunea. Dar și tenul matur.
Toate schimbările prin care trecem odată cu vârsta duc la modificarea structurii și aspectului pielii și dezvoltarea liniilor fine și a ridurilor. Nu este nici o metodă pentru a opri acest proces, însă îl putem ajuta să fie mai plăcut.
Pielea este organ al corpului, de fapt cel mai mare organ și este formată din trei straturi: epiderma, derma și hipoderma sau țesutul subcutanat.
Pielea se regenerează constant dar sub influența factorilor externi și odată cu înaintarea în vârstă, își schimbă textura și aspectul, fiind mai uscată și mai puțin tonifiată.
Deci tenul matur are nevoi specifice, și necesită îngrijire adecvată pentru a se menține sănătos și atrăgător.
Funcțiile pielii
Rolul pielii este în principal de protecție dar și de:
- Prevenire a deshidratării
- Reducere a efectelor rezelor ultraviolete
- Organ senzorial (de atingere și recunoaștere a temperaturii)
- Detectează infecțiile
- Produce vitamina D.
De obicei femeile după perioada menopauzei prezintă semnele maturizării tenului mai rapid, datorită producției anumitor hormoni care schimbă echilibrul pielii. Astfel se explică de ce femeile după o vârstă par mai mature comparativ cu bărbații.
Acum că înțelegem de ce condițiile fiziologice afectează structura pielii, este mai ușor să alegem îngrijirea potrivită.
Ingrijire ten matur
Fiecare persoană îmbătrânește diferit, însă tenul ajuns la maturitate poate fi: mai uscat, subțire sau cu senzația de foaie de hârtie, poate avea pete sau riduri, se irită mai ușor, poate prezenta mâncărimi, iar rănile se vindecă mai greu.
De obicei aceste simptome se manifestă la vârsta de 50 spre 60 ani. Acest lucru se poate datora și subțierii stratului de piele și pentru că se deshidratează mai ușor dar și unor boli sau condiții medicale.
Pielea iși pierde din elasticitate datorită fibrelor de elastină, care se slăbesc odată cu vârsta. Fermitatea pielii este diminuată și datorită nivelului diminuat de colagen, care scade odată cu trecerea timpului. De aceea pielea devine lăsată sau lipsita de fermitate.
Este perfect normal și natural să se întâmple asta, însă de multe ori factorii externi agravează fenomenul: poluarea, stresul, expunerea la ecrane, soarele. Pentru ingrijirea tenului matur putem aplica urmatoarele recomandari:
Aplică măști de față acasă
Tenul matur și uscat de obicei acumulează celule moarte la suprafață, de aceea o exfoliere blândă este necesară de 3-4 ori pe lună. Astfel este susținut procesul de regenerare naturală a pielii. Folosește produse naturale, pentru a preveni iritarea pielii, și produse de îngrijire delicate cu rol exfoliant.
Poți opta pentru a aplica măști de față la tine acasă sau scrub-uri preparate în casă din ingrediente pe care oricine le are la îndemână. De exemplu avocado pisat, întins pe ten și lăsat să acționeze câteva minute înlătură celulele moarte, hrănind totodată pielea. Sau mască de curățare a tenului pe baza de tărâțe, banană și miere. Exfoliază delicat în timp ce ingrijește și hrănește pielea.
Aloe vera pentru ten hidratat
Se vorbește peste tot despre hidratarea pielii și despre beneficiile hidratării. Însă nu este doar un mit sau un moft. Mai ales la vârsta maturității când pielea se deshidratează foarte ușor.
Dacă vrei un ten luminos și frumos hidratează-te corespunzător. Vei observa efectele destul de rapid asupra texturii pielii. Aplică creme sau produse hidratante dimineața și seara si vei avea acel aspect proaspăt și suplu al pielii.
Un ingredient natural, foarte cunoscut și folosit este aloe vera, care pe lângă rolul reparator, îmbunătățește producția de colagen și hidratarea pielii. Planta conține foarte multă apă, de aceea ajută pielea în menținerea aspectului hidratat și elastic mai mult timp. A folosi produse cu continut ridicat de Aloe vera pentru a avea un ten hidratat este foarte usor folosind produsele de ingrijirea a pielii de la Forever Living.
Indiferent ce opțiune alegi, reține că ai nevoie de o cremă de hidratare a pielii mai bogată și consistentă pe care să o aplici pe față și gât.
Vitamine pentru piele uscată și ten matur
Ce se vede în exteriorul corpului este efectul a ceea ce conținem. De aceea alimentația își spune cuvântul asupra pielii, în decursul anilor. Poți adăuga vitamine pentru piele uscată și îmbatranită, care folosite constant și pe termen lung ameliorează situația.
Produsele pentru ten matur, fie că e vorba de ingrijire exterioară fie de suplimente care să susțină din interior, este bine să conțină:
– Antioxidanți: plante și uleiuri naturale care protejează pielea de radicalii liberi, încetinind astfel procesul de îmbătrânire.
– Acid hialuronic: care menține elasticitatea pielii. O cremă sau ser bogate în acid hialuronic hidratează în profunzime, susținând funcțiile pielii mai mult timp.
– Colagen: sau ingrediente care susțin producția de colagen, pentru elasticitatea și fermitatea pielii.
– Calciu: susține regenerarea celulară
– Proteine și uleiuri vegetale: pentru a restabili densitatea și fermitatea pielii. Un exemplu este uleiul de argan- dar nu numai- ca ingredient în măști sau produse cosmetice.
Dincolo de toate aceste sfaturi, maturizarea și îmbătrânirea nu trebuie duse la extrem, ci văzute ca un proces natural și frumos, care face parte din experiența de viață a fiecăruia.
Important este să avem grijă de sănătatea noastră în interior și exterior, iar pielea ne va mulțumi.